|
gabi.b
Nu conteaza stelutele,conteaza cine sunt
| Data inscrierii: 19/Apr/2007 |
| Mesaje: 1020 |
| Localitate: oradea |
|
|
Un produs interesant din revista Conexiuni , pe care eu l-am citit mai demult imi vine in minte mereu cand e vorba de autoagresivitate . Este punctul de vedere a unei persoane cu autism si explica motivele pentru care se autoagreseaza . Cititi si voi si incercati sa aveti in vedere toate aceste ganduri , atunci cand va confruntati cu o astfel de situatie .
Intrebare: De ce fac ceea ce fac? Cu alte cuvinte, de ce îmi scutur degetele în fata ochilor, dau din mâini, mã rãnesc, insist asupra ordinii si ritualurilor si dezvolt comportamente obsesive, ca sã numesc doar câteva manifestãri? Încã o datã, sunt numeroase motive pentru o multime de lucruri. Pentru mine lumea de afarã este o masã tulburãtoare si confuzã de privelisti si sunete. Este integral derutantã si de neînteles. Încercati sã vã uitati la un serial de televiziune fãrã nici un pic de sunet. Actiunile personajelor devin imediat bruste si imprevizibile întrucât sensul din spatele lor nu mai este clar. Fiecare minut petrecut în afara casei sunt bombardatã de aceastã agresiune . Ca sã fac o analogie, sã ne imaginãm un scenariu în care mergeti pe strada si dintr-o cârciumã se revarsa o masã de oameni cumplit de beti si zgomotosi. Din cauza betiei comportamentul lor nu mai este rational si, prin urmare, nu mai este previzibil. Devii nelinistit fiindcă nu stii ce pot face în continuare sau cum vor reactiona. Te simti amenintat de situatie deoarece este imprevizibilã si nu o mai poti controla. Iatã cum mi se înfãtiseazã mie mulțimea în majoritatea timpului. Sunt incapabilã sã ghicesc comportamentul oamenilor sau intentiile pe care le au si astfel nu sunt în dispoziție sã prevãd actiunile lor. Majoritatea timpului acest lucru se dovedeste a fi extrem amenintãtor si înspãimântãtor. Iatã de ce am dezvoltat diferite strategii pentru a face fatã situatiilor. Pentru a-mi distrage atentia sau pentru a mã delimita de ce este “acolo afarã” îmi scutur degetele în fata ochilor. Atentia îmi este atrasã de degete si nu de ceea ce
se întâmplã dincolo de ele. Îmi pot îndrepta atentia spre ce-mi este aproximativ si ce este previzibil si reglementat de mine si nu spre ceea ce este departe de casã, imprevizibil si prin urmare amenintãtor. Uneori “dincolo” este atat de penetrant încât simpla scuturare a degetelor nu reprezintă o distragere suficient de puternicã prin ea însãsi, asa încât pot utiliza obiecte cum ar fi o foaie de hârtie pe care sã o scutur sau o jucãrie senzorialã umplutã cu apã, de exemplu. Acest fapt mãreste în mod evident nivelul de distragere si implicit si gradul de delimitare. Uneori nici unul din aceste lucruri nu este suficient si sunt obligatã sã apelez la auto-vãtãmare. De obicei, îmi zgârii suprafete mari de piele de pe antebrat sau uneori de pe coapse si tibie. Durerea este atât de intensã încât sunt total incapabilã sã-mi centrez atentia pe altceva din jurul meu. Întreaga mea atentie este indreptetã cãtre mine, “eu în mine” asa cum spun eu. Acea durere este atât de puternicã încât nimic altceva nu mai poate pãtrunde pânã la mine. Mai este un motiv pentru care fac acest lucru. Îmi redã controlul total asupra situatiei. Nu mai este ceva din “afarã” care pãtrunde si care mã “rãneste”, ci eu mã rãnesc pe mine. Dacã înfig unghiile mai tare si mai profund va durea mai tare, dacã mã opresc va durea mai putin. Acest lucru a inspirat probabil afirmatia “Dar autistii nu simt durerea”. Ba da, o simtim. Rãspundem însã la durere putin mai diferit decât o fac cei care nu suferã de autism. Ce se întâmplã în mod obisnuit îndată ce un copil cade în mijlocul strãzii când merge la cumpãrãturi cu mama lui? Copilul îsi juleste genunchii si plange tare. Ce se întâmplã în momentul urmãtor? Mama lasã din brate sacosele, se grãbeste la “odor”, îl ridicã, îl sãrutã si îl freacã pe locul dureros. Dacã nu îti place contactul fizic, dacã nu îti place ca mama ta sã tãbare pe tine, taci din gurã. Dacã eu cad pe stradã, nu scot un sunet. Dacã sunt suficient de rapidã mã ridic si alerg sã o prind pe mama din urmã înainte ca ea sã îsi dea seama ce s-a întâmplat. E adevarat, rana plinã de praf mã doare de înnebunesc, dar nu am nevoie sã fiu rãnitã încã o datã de giugiuleala mamei mele. De ce îmi musc mãinile? Obisnuiam sã îmi musc mâinile cândva sã plecãm undeva. De ce? Pãi ce se întâmpla? Mama spunea: “Nu îti mai musca mâna, dragã!” si îmi îndepãrta mâna de la gurã. Eu fãceam din nou acelasi lucru. Mama repeta: “Nu îti mai musca mâna, dragã!” si o împingea la o parte. Desi nu îmi plãcea ca mama sã stea în fata mea si desi detestam în mod absolut raportul fizic cu ea în momentul în care îmi împingea mâna, cel putin stiam ce se va întâmpla în momentul fără întârziere urmãtor. Actiunile ei erau, prin urmare, previzibile si mai putin amenintãtoare. În timp ce mã oprea din muscatul mâinii, nu putea încerca sã îmi punã pantofii si sosetele în picioare sau jacheta ori sã mã îngrãmãdeascã în spatele masinii pentru a mã purta pe drumul necunoscut al magazinelor (mama a refuzat sã mã ducã la magazinepe acelasi drum întrucât stia cã acest lucru ar duce la alte dificultăți mai târziu). Dacã eu initiez o actiune, aceasta este “controlatã de mine” si prin urmare previzibilã. Dacã cineva ar sparge un balon în spatele tãu, sunetul neasteptat te-ar face sã sari în sus. Dacã, totusi, tu îl spargi în mod deliberat, esti pregãtit pentru zgomot si nu te sperii. Un alt rațiune pentru care fac ceea ce fac este pentru a obtine de la ceilalti o reactie la care mã astept, cum ar fi sã pun o întrebare pentru a auzi un anumit cuvânt sau fraza în rãspuns si sã joc din nou un scenariu care sã îi implice pe ceilalti, pe care l-am experimentat de multe ori înainte. Acest lucru poate fi de multe ori amuzant sau poate fi fãcut pentru a întârzia sau a evita o problemã mai putin plãcutã sau mai putin previzibilã. Am aflat cã dacã, atunci când dai ceva cuiva, iei obiectul respectiv în mâini foarte-foarte usor si îl pasezi într-un mod foarte gentil, acea persoana îl va lua de la tine extrem de usor. Dacã împingi ceva cuiva într-un mod agresiv, de cele mai multe ori persoana respectivã ti-l va smulge din mâini la modul agresiv. Poti de asemenea sã-i necãjesti si sã-i faci sã îsi miste spasmodic mâna dacã dărui în continuu ceva cuiva si apoi retragi acel obiect de îndatã ce ei dau sã îl apuce.
|
