Copii-cu-autism.MyForum.ro :: comportament stereotip

Trimis: 01/04/2008 11:57

Eu nu stiu cum sa-l fac pe Razvan sa renunte la usi. De la 7 luni (era in premergator) a inceput "pasiunea" pentru usi. Initial le deschidea si inchidea fara sa le depaseasca, apoi a invatat sa aseze premergatorul astfel incat sa poata trece de usa daca nu avea prag, pe la 9 luni pasea si pragul ridicand putin premergatorul (dintotdeauna a avut o forta musculara remarcabila). La 11 luni a inceput sa mearga (sa alerge de fapt, ca a mers obisnuit abia spre doi ani; parca nu avea stabilitate daca mergea incet) si s-a dezlantuit pasiunea pentru usi. Usi de la magazine, porti de oriunde, cabine de telefon, usile din casa trebuiau unse ca scartaiau din doua in doua zile. Nu mi-am facut mari probleme, pentru ca mai erau si alti copii la porti si cabine de telefon. Initial, pentru ca apoi am observat ca ceilalti copii mai si plecau, al meu destul de greu, ceilalti copii cresteau si le pierea interesul , al meu ramasese cel mai mare, citisem ca este o problema caracteristica autismului dar deja era prea tarziu, ca usa ii devenise ceva vital, ca aerul. Apoi s-a "specializat" si mai mult: a descoperit cheile si le-a introdus in jocul lui, apoi m-a introdus pe mine (trebuia sa bat la usa si el sa-mi deschida), a inceput sa se imbrace si incalte cu hainele noastre cu genti si tot ce mai purtam si sa se joace de-a venitul si plecatul, cu batut la usa, deschis cu cheia, intrat, dezbracat si apoi de la capat, in sens invers, de nenumarate ori. Apoi a inceput sa-si imagineze usi din orice: doua cuburi, doua carti, doua masinute pe care le apropia si le departa ca o usa glisanta, bineinteles batand in "usa" si deschizand-o cu cheia. Nici acum nu i-a trecut, insa pe strada il ponderez relativ usor (daca "simt" ca a "vizat" vreun obiectiv: usa, poarta, cabina de telefon, ii spun inainte sa porneasca: "lasa usa ca uite, de-acum esti copil mare si este rusine sa mai umbli pe la usi; cine-i copil mare, bun si cuminte? si se arata pe el insusi; si continui, pentru "concluzie": "pai, vezi?!" si este o.k. Dar in casa, ce ma fac, ca nu mai functioneaza rusinea?! Singura modalitate este sa ii dau ceva de lucru dar nu pot in permanenta, si la un moment dat nici el nu mai vrea. Usile sunt "remediul" sau pentru plictiseala, frustrare, orice. Daca il fortez sa renunte ori incepe sa arunce cu carti ori nu mai executa nicio comanda. Cum sa-l fac sa renunte? In rest nu prea mai are fixatii. Vara trecuta mai avea anumite trasee preferate, ori obiecte de care se lega in mod de-acum patologic (chei, o icoana cu Sf. Vasile, un ghiozdan care i-a placut foarte mult), dar acum nu. As putea spune ca nu mai suporta rutina. Vrea mereu altceva, se plictiseste de aceleasi activitati. In afara de USI.

Trimis: 02/04/2008 17:57

INTERESANT . Mi-a placut povestioara a unui copil care are creativitate si mereu ii place sa bage un alt obiect un prietenul lui "USA" .Nu stiu daca stii cum incepe terapia SON RIZE.Aceasta terapie are ca inceput imitarea copiilor cu autism ,astfel incat ei isi vor lua parintii ca un joc intre prieteni si ii va accepta.Jocul dureaza pana cand copilul si a acceptat paritnii in joc si va incerca incet incet parintele sa scoata stereotipul prin introducerea usor de catre parinti a imitarii copilului pe parinti.Inchide si deschide usa ,merge si faceti acelasi fapt cu el ,inchideti si deschideti usa si in acelasi timp trebuie sa spuneti ceea ce faceti ,aceasta imitare trebuie facuta acasa de toata lumea .Cand vedeti ca copilasul deja a inceput sa se joace cu voi atunci introduceti cheia ,inchide deschideti usa si faceti galagie cu cheia dupa care ii imanati in fata lui daca ia cel de al doilea joc .Daca nu este interesat inseamna ca trebuie sa inchideti si deschideti usa continu.Poate dura si 2 - 3 luni aceasta imitare dar are rezultate.Ceea ce ati facut pana acum este bine ,in societate ca il opriti,deci jocul este numai in casa .
Sper sa fie de folos . Am dat doar un exemplu de exercitiu ,nu trebuie sa va luati dupa el dar cititi despre Son Rize.

Trimis: 03/04/2008 08:57

Mersi, Cara, chiar credeam ca am luat-o si eu razna ca am ajuns sa intru in jocul lui. De SON RISE chiar nu stiu nimic dar o sa caut... A fost jumatate intuitiv si jumatate initiativa lui Razvan. El a inceput sa ma traga de mana sa intru si sa ies la "comanda" lui, s-a distrat foarte tare, apoi am inceput sa bat la usa si sa-mi lipesc nasul de geam si se prapadea de ras, vedeam cum "freamata" in asteptare, am prelungit momentul pana intram, il strigam, era innebunit de placere si ma privea cu o dragoste de imi dadeau lacrimile, simtise ca am intrat in "lumea" lui, se bucura ca cineva ii intelege jocul... Am zis sa fac si nebunia asta, desi unele persoane mi-au spus ca in felul asta ii intaresc comportamentul negativ. Nu cred ca a fost asa, pentru ca, in felul asta, puteam sa ii spun daca umbla pe la usi in oras sau la altcineva acasa: "Razvan, AICI nu ne jucam la usa; mergem ACASA si ne jucam AMANDOI" si imediat renunta, stiind ce inseamna "promisiunea". Pana atunci reuseam sa il iau de la usi numai daca il luam in brate cativa pasi, il pupam si ii spuneam ca este copil cuminte si copii cuminti nu umbla la usi, dar devenise extrem de obositor (crescuse, era greu, trebuia sa fac asta din 20 in 20 de metri si aveam niste dureri infioratoare de coloana, ma trezeam cu picioarele amortite si ma temeam de-acum sa nu paralizez). Recent am mai descoperit ceva care functioneaza: cand se duce la vreo usa sau vrea sa urce si sa coboare pe scari la nesfarsit , il iau de mana si il intreb "de ce te duci la usa (sau de ce urci)? si ii explic ca nu are ce vedea acolo, ca este doar un magazin sau un bloc "ca al nostru" sau altceva si el pare ca se gandeste o clipa "chiar asa, de ce ma duc acolo?" si pleaca mai departe, linistit. Sotul meu, mai pragmatic, imi spune ca "ce, crezi ca el se duce sa vada ceva acolo?!". Are dreptate, dar eu cred ca in felul asta ii "constientizez" automatismul si se opreste. Pe la cabine de telefon ii spun "de ce intri acolo? doar nu dam telefon" sau "uite ce murdara este" si ma stramb semnificativ si el rade, sau ii spun "hai, Razvan ca esti copil mare acum, nu te mai juca pe la usi. Numai bebe se joaca. Nu esti tu copil mare si bun?!". Cred ca ramane o urma de frustrare totusi pentru ca degrabă ma imbratiseaza. Il strang si eu in brate cateva secunde si este o.k. Alt motiv pentru care am renuntat sa il iau in brate a fost ca, in timp, daca vroia in brate, se ducea imediat la usa, chiar daca vedeam ca nu are "chef" si stia ca urma sa il iau in brate. Si acum, sigur ma imbratiseaza cand vrea in brate, ca se opreste uneori si isi ridica mainile si il intreb, prefacandu-ma ca nu inteleg: "ce vrei?" si se uita rusinat la mine, si la randul lui se preface ca se joaca la nasturii mei. Ii spun "lasa ca ma deschei acasa, hai sa mergem" si merge mai departe. Acum vad ca si-a inventat chei din servetele pe care le impatureste oblic si baga cate un colt in gaura cheii rasucind ca o cheie... ce-o mai urma?!

Trimis: 03/04/2008 13:42

ESTI PE DRUMUL CEL BUN.Ei intotdeauna vor avea o continuare la joaca lor prinzand anumite fixatii pe ceva ,acum este randul nostru ,al celor din jurul lor sa putem fii creativi sa inventam povesti ale jocului fixat de ei.Ceea ce ai facut pana acum ,aia adaptat si cel mai bine este ca ai adaptat verbal comportamentul lui .Ai raspuns sau ai pus intrebari pe care el le intelege sau le va intelege in timp.Este un copil bun pentru ca isi ocupa timpul cu noi jocuri sau stratageme care sa va atraga atentia.Joaca in continuare cu el si cu spereotipurile lui ,ii plac nasturii atunci cumpara nasturi diferite culori si punel sa aseze nasturii dintr o parte in alta,sa le bage in sticla si sa le scoata de acolo , sa le aranjeze pe culori dar aici depinde de cate culori cunoaste ,in general se pleaca de la 2 culori. Sa arunce nasturii pe jos ,sa ridice nasturii.Ti-am dat o înșiruire de jocuri care se pot face printr-o fixatie pe nasturi.Tu poti gasii mult mai numeroase ,nu intaresti nici un comportament ci ajuti copilul sa inteleaga comportamentul si de ce ii place ,dupa care isi va gasii alt comportamnet .In grupa am un copil care a venit in toamna cu un stereotip care a durat 2 -3 ani ,acum el avand 7 ani .Stereotipul era :tinea un bat sau pai in mana si il flutura in continuu.Am vorbit cu parintii si toata lumea a facut acest stereotip acasa in prezenta lui .Apoi i s-a schimbat obiectul ,cu un CD pentru ca ii placea dupa care a urmat un animal din plastic mic.In timpul acesta parintii se juca cu acel obiect pe care copilul il tinea copilasul .A urmat miracolul cand copilasul solitar a lasat obiectul pentru a venii sa se joace cu noi .Bine ,obiectul lui era in siguranta sus ,unde putea el ajunge.Dupa ce terminam jocul el se ducea sa-si ia obiectul pe care il flutura in continuare.La ora actuala am scapat de aceasta stereotipie din ianuarie si au urmat altele pe care le lasa cu usurinta.Ideea principala este ca ei vor sa se simta in siguranta, ca sunt intelesi si lipsa de incredere in ei.Sunt perfectionisti si fac pana cand le iese ceea ce vor,iar ceea ce vor ei nu intelegem noi decat atunci cand incepem sa ne jucam cu ei.
Spor in continuare si cum ar fi am zis SUNTETI PE DRUMUL CEL BUN.

Trimis: 10/04/2008 13:20

De la o vreme Razvan a gasit un alt obiect de interes: cheile mele cu un breloc cu turnul Londrei si un autobuz din acela supraetajat. Este innebunit dupa el. Mi-l arata mereu cu degetul ca sa-i spun ce este acolo si nu stiu ce mi-a venit ca am inceput sa-i spun: turnul si autobuzul rosu de la Londra (de parca avea importanta). A fost foarte incantat! Apoi imi arata iar, vrand "amanunte". Si m-am apucat sa-i spun: Londra este un oras maaaaaare, cum e Galati unde locuim noi sau Braila unde am fost cu masina la gradina zoologica si la Londra sunt case, blocuri, castele, scoli, gradinite, magazine, spitale, banci, politie, pompieri ca la noi, la Galati. A fost atat de incantat incat ma pune sa spun mereu si mereu povestea asta si imi vine si sa rad, pentru ca nu stiu cat intelege, dar este atat de prudent si cand spun "Londra" arata si el cu degetul intr-o directie anume, de parca stie întocmai unde e Londra, si cand incep enumerarea da si el din cap "punctand" fiecare element si chicoteste... Si asta de nenumarate ori pe zi! Vestea buna: cu ocazia asta am scapat de usile de la camere, ca trebuie sa fie atent la mine si foloseste apoi cheia respectiva sa deschida o usa imaginara formata din olita (care este acum scaunel) si scaunelul lui clasic, dar mult mai rar si mai putin.

Trimis: 10/04/2008 15:56

Mamica ,felicitari ai reusit sa dai dovada ca esti un bun psiholog.Ai inteles îndeajuns de bine ideea pe care am vrut sa o transmit si ma bucur de rezultat.Asta inseamna ca faceai acest fapt numai ca aveai necesitate de o confirmare ca ceea ce este bine.In odata FELICITARI!

Trimis: 11/04/2008 08:49

Cara, te rog sa ma crezi ca am necesitate de confirmare si daca fac un turn cu trei cuburi unul peste altul (ma intreb daca n-ar fi fost mai bine sa le pun alaturate...). Mi-e teama in permanenta sa nu gresesc, sa nu mai interpretez gresit "semnalele" copilului meu. Pana aproape pe la doi ani, nu pot spune ca am sesizat ceva in neregula la el. Daca mi-a refuzat ajutorul, l-am considerat independent; daca nu asculta niciun ordin, l-am considerat "cu personalitate puternica"; daca nu ii placeau jucariile, il consideram "matur", daca se juca numai la usi, il consideram vioi si pasionat de "mecanica", daca nu a vorbit, consideram ca nu are nimic fascinant de spus, daca nu ma privea, consideramca are altceva mai bun de facut... Si in momentul acesta copilul meu aluneca spre autism. Poate m-am trezit "la timp"... in întâiul rand cu homeopatia, ca altfel nu stiu ce sanse aveam, devenise deosebit de refractar la absolut orice incercam sa modific in comportamentul lui. Mi-am dat seama ca, pe masura ce trecea timpul, comportamentele negative se intareau si întâia masura a fost sa le innabus de prima data pe cele care apareau. Vazusem ca i-am interzis de la inceput respecta. Daca la 10 luni i-am spus sa nu umple la prize, nu a umblat niciodata, desi erau descoperite (nu riscam pentru ca era supravegheat absolut in permanenta). Daca la 1 an i-am spus sa nu umble la aragaz, nu a umblat niciodata... Am profitat de asta si am trecut la "modelaj". A fost cumplit de greu... inca mai gandesc numai prin si pentru el... Mereu ma gandesc la consecintele pentru fiecare actiune sau lipsa de actiune; deja il intuiesc si ii anticipez reactia, dar asta presupune o permanenta situație de alerta si deja simt ca exagerez, dar nu ma pot opri. Ultimul fapt pe care l-am dorit pentru el a fost sa fiu o mama cicalitoare, am vrut mereu sa evolueze "liber". Nici nu a avut prea numeroase interdictii in primii doi ani, il lasam sa cunoasca lumea asa cum simtea el. L-am lasat sa se joace prin dulapuri, sa scoata tot in mijlocul casei, sa puna mana pe orice, sa se joace cu cani, farfurii si tot ce a vrut, daca le-a spart am fost atenta doar sa nu se taie, l-am lasat sa faca orice nu era periculos pentru el sau altii sau nu presupunea pagube majore (mobila, tv etc) Am conceput ca am gresit, ca devenise necontrolabil. Acum imi dau seama ca am ajuns prea "dictatoare": "Razvan, pleaca de acolo!", "Razvan, lasa stiu-eu-ce -obiect!", "Razvan, da manuta!" si tot asa (daca ii dau comenzi cu "nu" se supara si face invers). Acum imi cere voie pentru indiferent ce din privire. Nu vreau sa devina dependent de acordul meu, dar pentru moment simt ca e mai bine asa. Insa nu stiu cand sa-i dau drumul sa "zboare"... Sunt multe aspecte la care nu stiu cum sa procedez... Mi-a rasturnat tot sistemul de "cunostinte" pe care il aveam... Mi-e teama in permanenta ca nu cumva sa aiba memoria patologic de buna, sa nu fie patologic de abil in anumite directii... Sincer, l-as prefera mediocru, dar uniform in toate ariile de dezvoltare...
Eu am fost asistenta medicala, am predat si pe la scoli sanitare si am scris un curs de ingrijiri in puericultura si pediatrie. Fostele mele eleve si chiar colege mi-au spus de multe ori ca e o carte extraordinar de buna si ca le-a fost de ajutor sa - si creasca proprii copii (si nu spuneau din politete, ca nu aveau motiv) ... La copilul meu nu s-a potrivit NIMIC de acolo... Nici alimentatia, nici somnul, nici cresterea si dezvoltarea, nici igiena (trebuia sa ii tai unghiile si sa il tund numai prin somn, pana la 3 ani), nici educatia sfincteriana, nici macar ingrijirile medicale... Acum as putea scrie 3 carti despre cum se creste un prematur cu izoimunizare Rh care a varsat continuu pana la 2 ani, nu a stiut sa sufle si scoata limba pana la 3 ani si este foarte posibil sa aiba autism...

Trimis: 12/04/2008 12:29

Esti o mamica buna Nico si incerci sa faci tot ceea ce este bine pentru copilasul tau.Copii cu autism trebuie invatati tot ceea ce un alt copil care nu prezinta aceasta disfunctie ,invatat din mers.Asa ca nu te simti autoritara din momet ce tu iti inveti copilasul ce este bine si ce nu .Dupa cate am citit pot spune ca este destul de bine ceea ce faci cu ingerasul tau si nu te da batuta.Aripile de care vorbeai este in al lasa si pe el cate odata sa ia o decizie indirecte si sa poti sa-l inveti bucată de autonomie personala .Faptul ca stii ce vrea sa faca este un lucru extraordinar ,pentru ca poti sa ii duci "pasii" copilasului unde vrei tu sau sa-i raspunzi la un stimul de al lui inainte de el a face, sa-l reorintezi .Aceasta este prima baza in munca din grupa la mine,sa pot sa-i evaluez si sa le invat toate miscarile ,dorintele,placerile ca o carte deschisa ,iar cate odata copii nonverbali parca ii auzi "vorbind" mintal pentru ca ti-ai dorii sa ii auzi si sa-i simti dorintele.Daca eu pot atunci un parinte poate si mai mult de atat.O sa-ti dau un exemplu de simtire ,la inceput unul dintre copii in vasta de 3 ,6 ani anul trecut in septembrie ,era retras intr
o carapace si solitar sunet pe care il scotea era un zumzait.Cand ii dadeam un joc in fata ii lua mana mamei sa lucreze ea ,el parca era continuu obosit .La un moment dat am obervat ca a intins manuta pe masa ,mama atunci a avut impresia ca vrea sa arunce jucaria de pe masa ,dar el a impinso putin .A fost prima data dupa 2 saptamani cand am vazut o reactie pe fata lui si am invatato si pe mamica si anume cand era bucuros i se ridica putin colturile guritei si cand era necajit coltul guritei se lasa in jos.A trecut din septembrie pana in ianuarie timp in care mama credea ca vine degeaba pentru ca recuperarea era foarte greoaie si dintr-o data a avut o explozie ajungandu-se .ACUM:sa mearga sa-si ia singur jucarii , face incastre ,face aproximativ indiferent ce joc pe care il dai,a inceput sa si deseneze singur fara ajutor ,are atingere vizual cand il strigi (dar aici mai este de lucrat) ,stie sa ceara daca are nevointe , silabiseste in continuu ,mama baba ebe ,spune apa .si cel mai important pentru mine este ca stie sa isi exprime sentimentele prin ras si plans ,vine sa-l iei in brate ,te pupa .Dar toate astea nu s-ar fi intamplat daca mamica nu ar fi fost coterapeut .Hai sa va zic ce a facut saptamana asta.Tatal a vrut sa-l culce ,sau asezat in pat ,"la adormit pe tata"iar el s-a dus la bicicleta medicala si s-a urcat pe ea.Fiind mic nu a ajuns la pedale si s-a enervat si a impins televizorul ca a crezut ca din cauza lui nu are loc.Nu s-a spart televizorul dar toti au fost speriati.Mama in schimb a venit bucuroasa sa-mi spuna ca a avut el aceasta initiativa si de atunci fac impreuna exercitii pe bicicleta.Reamintesc ca acest copil nu facea absolut nimic decat zumzaia.
Deci prin urmare nico daca tot ai scris o carte buna despre copiii eu zic sa te apuci si de cele trei carti de care vorbeai ssa stii ca ar fi o idee pentru unii parinti ,poate un mare ajutor de inceput.
Va sarut si spor in continuare.