Copii-cu-autism.MyForum.ro :: deznadejde, melancolie. intristare.

Trimis: 07/03/2008 16:07

Supararile famliale si sfintirea.

Odata,pentru a-i indrepta unui frate multele sale cusururi,batranul,folosind exemple din natura si din viata,i-a zis:
-Sa stii,copilul meu,ca nimic nu este intamplator in aceasta viata.Totul are un scop si nimic nu se petrece fara o cauza.Nici un ac nu cade dintr-un brad daca nu vrea Dumnezeu.De aceea,nu trebuie sa te mahnesti,orice ti sa-r intampla.Asa ne sfintim!Uite,acum tu te mahnesti din cauza casnicilor tai,dar ei te ajuta,de fapt,sa atingi inaltimi duhovnicesti.Daca n-ar fi ei,n-ai mai mări deloc.Dumnezeu ti i-a dat.O sa-mi spui:"Dar oare e bine sa sufere omul din pricina celor dragi?",Pai,tocmai asta vrea Dumnezeu de la noi!Iar tu esti extraordinar de sensibil si,de la suparare,te doare stomacul;simti gol in stomac nu-i asa?
- Da,parinte,dar asa de rau e sa fii sensibil?
-Da,e rau sa fii sensibil cum esti tu,fiindca,din cauza supararilor,ai capatat diferite boli trupesti.Inca nu stii ca bolile sufletesti sant tot boli?
-Nu.
-Ei bine,afla acum de la mine!

PARINTELE PORFIRIE

Trimis: 10/03/2008 11:13

Despre suferintele pruncilor

Despre aceasta l-a intrebat Cuviosul Grigorie pe Fericitul Nifon (episcopul Constantianei Ciprului), zicand:
,,Iata; parinte, vad ca patimesc prunci in boli cumplite: ce pacat au facut acestia ? Cum sa inteleg, de ce-i loveste Dumnezeu ?"
A raspuns Fericitul:
,,Cand se inmultesc pacatele omenesti si rautatea oamenilor nu se mai vindeca, Domnul rapeste la Sine pruncii lor si trimite asupra-le boli multe si grele, ca prin aceasta sa-i aduca la intreaga intelepciune pe parintii lor. Vazand chinurile copiilor lor, care n-au savarsit pacat, oare acestia nu se vor infricosa si nu se vor intoarce spre pocainta? Oare nu vor striga: «Vai noua, pacatosilor, ca pentru faradelegile noastre se chinuie pruncii fara de rautate! Ce va fi, dar, cu noi, ticalosii, in Ziua cea Infricosata a celei de-a doua veniri a Domnului ?» Si daca, vazand aceasta, pa�rintii nu se vor indrepta, ci vor ramane intru paganatatea de mai inainte, vor fi supusi unui si mai groaznic chin, fiindca au fost pedepsiti si nu s-au invatat minte. lar copiilor care aici au suferit si au fost chinuiti ca parintii sa se intoarca la pocainta Domnul le va da in schimb cununile nestricaciunii si cinstiri in veacul vietii fara de sfarsit".
,,Dar, parinte sfinte", i-a raspuns Cuviosul Grigorie Fericitului Nifon, ,,doar in Scriptura scrie ca fiecare dupa faptele sale va primi, dar nu s-a zis ca si pentru pacatele altuia".
A grait Fericitul Nifon:
,,Milostivul Domn vede impietrirea si nechibzuinta inimii omenesti - caci multi, care traiesc in lume luand asupra-si osteneli mari de dragul slavei desarte, cartesc Tmpotriva lui Dumnezeu si in intristarea lor cheama chiar moartea, dar de pacatele lor nu se pocaiesc si pentru sufletele lor nu se ingrijesc. Tocmai din pricina aceasta Dom�nul li pedepseste atat pe copii, cat si pe parnti cu felurite necazuri, ca prin suferinta copiilor sa curete faradelegile parintilor, sa-i faca pe pariti sa aduca prinos de pocainta si astfel sa le gaseasca indreptatire la Infricosata Sa Judecata. Asadar, sa stii, fiule, ca pruncii fara de pacat patimesc ca pentru moartea lor cumplita sa primeasca viata nestricacioasa, iar parintii lor sa se invredniceasca pentru patimirile lor de intreaga intelepciune a pocaintei adevarate".

Trimis: 28/03/2008 10:52

Fiind tineri, cum sa facem sa depasim momentele de singuratate, cand dorim sa fim impreuna cu tineri de varsta noastra si nu reusim din distincte motive, sau ne simtim exclusi de ei?

Invata sa fii impreuna cu ei in rugaciune. De exemplu, daca sunt la scoala, intre colegi, si ei nu-mi dau atentie, ma simt exclusa si de aici ma inchid, devin suspicioasa si sufar cumplit de mult. Dar daca eu port aceasta cruce si seara ma asez la icoana si zic asa: ,,Doamne, lisuse Hristoase, miluieste-l pe Vasile, miluieste-o pe Mioara, miluieste-l pe Petru". Te rogi pentru toti. ,,Eu ii iubesc, as vrea sa fiu cu ei, dar ei din motive de Tine bine stiute nu vor sa fie cu mine, dar iata, eu sunt cu ei". Si Dumnezeu va ridica aceasta cruce. Incet-incet acestia devin ,,dependenti" de rugaciunea ta. Dar noi ce facem? Cand suntem raniti, raspundem la rana printr-un pacat. Ca sa ne aparam facem un pacat, ca sa ne usuram. M-a suparat cineva si i-am zis-o, m-am usurat. Nu m-am usurat deloc, avem doar iluzia usurarii, ci m-am incarcat cu un demon. Usurarea este sa accepti crucea si sa fii impreuna cu cel care-ti intoarce spatele. Dar a fi impreuna cu celalalt nu inseamna sa i te bagi in suflet si in trup, ci de a fi impreuna cu el in Hristos, si atunci Dumnezeu randuieste toate. Intr-o saptamana il schimba; dar sa n-o faci ca sa-L ispitesti (incerci) pe Dumnezeu, ci ca sa fii impreuna cu cei care nu te vor. Tu sa-i vrei in Hristos.

Trimis: 31/03/2008 15:29

In lumea secularizata a aparut o trebuință de consiliere si terapie datorita lipsei de comunicare dintre oameni. Oamenii nu mai vorbesc decat cu telefonul, cu televizorul, cu presa; nu mai vorbesc intre ei. Familia e fericita ca stau toti si se uita la televizor. Nimeni nu mai plange pentru durerea aproapelui, plange pentru durerea personajului din film: a murit nu stiu cine, i-a furat copilul, s-a intamplat un necaz. Fereasca Dumnezeu sa vina vecina sa-i spuna ca are copilul febra si sa-i ceara un supozitor taman atunci cand nu gaseste copilul (in film) ca s-a terminat relatia cu vecina (,,Ce om, acum si-a gasit sa ma deranjeze!"). Fereasca Dumnezeu sa roage o mama copilul sa duca gunoiul tocmai cand episodul e in punctul culminant; iubirea de mama o fi ea importanta, dar ce se intampla in film acolo e mai important, mult mai important. Si, in
felul acesta, noi nu mai comunicam si platim oameni (consilieri,psihologi,etc) care sa ne asculte, care sa dea din cap si care sa ne prezinte niste solutii pentru mutarea atentiei de la o durere mai mare la o durere mai mica. Nu se transforma nimic. Fara Dumnezeu nu se schimba nimic. Dar, daca atunci cand te intalnesti cu cineva consideri ca ai o intalnire cu Dumnezeu, asa cum Insusi ne-a spus: ,,unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu", vei zice: ,,Doamne, de ce l-ai trimis pe acesta la mine?" sau ,,De ce l-am chemat? Ce pot eu sa-i spun? Ce pot eu sa-i fac?" si vei fi uimit de ceea ce se intampla. Totul se schimba! Putem vedea, simti, gandi si face lucruri care-l ajuta pe cel de langa noi sa descopere bucuria unde nu avea nici o speranta. Altminteri, oamenii ne pot cauta pentru a ne cere solutii impotriva durerii, solutii sa nu mai simta durerea. Este epoca pastilelor: antinevralgice, antidepresive. ,,Am o depresie. Dati-mi ceva sa inghit ca sa nu mai fiu depresiva".
,,Sunt trista, dati-mi ceva ca sa fiu vesela. Imi vine sa plang, da-mi ceva sa nu mai plang". ,,Sunt manioasa, trebuie sa fie o pastila ca sa nu ma mai manii". Si tot asa!
Aceasta e societatea in care traim. Ca sa nu ajungem la consilieri trebuie sa ne ascultam unii pe aljii si sa ne insotim unul pe altul in drumul acesta al devenirii noastre. Avem bucuria ca avem la indemana, in mana preotului din parohia noastra, un Dumnezeu care poate sa vindece orice rana. Dar noi ne dam jos de pe cruce spunand: n-aveam ce sa fac; barbatul meu e betiv, n-aveam serviciu, n-aveam ce sa fac. Asa este, eu nu aveam ce sa fac, dar Dumnezeu avea ce sa faca! La Dumnezeu toate sunt cu putinja. Eu nu primesc crucea pentru ca eu nu cred ca Dumnezeu ma iubeste, eu nu cred ca Dumnezeu poate sa fie atat de prezent in viata mea. Eu nu cred ca Dumnezeu vrea sa fiu cu adevarat slujitorul Lui, daca eu copiez la examen, student la teologie fiind. Nu cred! Si atunci, n-am bucurie. Viata mea se strecoara din necaz in necaz, din durere in durere, din neliniste in neliniste...
Unde este bucuria? Chiar este? Da, Bucuria este pentru ca insusi Dumnezeu a adus-o la noi! A venit, prin Cruce, la toata lumea. Dar eu din cauza slabiciunilor mele, a patimilor mele, a putintelor si neputintelor mele, uneori o simt, alteori n-o simt. Dar cat am simtit-o imi este de ajuns ca sa cred ca este. S-ar putea s-o pierd, s-ar putea, din cauza pacatelor mele eu sa ajung in iad, dar eu tot bucuroasa sunt ca exista raiul si ca macar dumneavoastra veti fi acolo.
Ca sa simtim bucuria trebuie sa implinim poruncile. Sa nu luam lista poruncilor si zicem: o implinesc pe asta si pe asta si pe asta, ca s-ar putea sa ne fie foarte usor sa o implinesc pe aceea pentru care nu sunt acum pe cruce. De exemplu, porunca ,,sa dai milostenie celui sarac"; eu ma duc si dau tot ce am saracilor si fac porunca. Dar ma fac ca nu-mi aduc aminte de porunca ,,iarta de 70 de ori cate 7 intr-o zi celui ce ti-a gresit". Asta parca n-o stiu, parca pe asta o uit. De aceea eu voi fi atenta la porunca pe care sa o implinesc acum. Stau intr-o statie de autobuz si nu mai vine autobuzul si atunci eu am de implinit o porunca: fac rabdare, rugaciuni, si ma rog pana vine autobuzul. Ma intalnesc cu un cersetor si atunci fac porunca milosteniei. Imi bate cineva la usa, atunci fac porunca primirii de straini. Nu ma apuc acum sa ma duc in oras sa vad daca este vreun strain ca sa-l primesc si eu acasa. Acum si aici. Unii spun: ,,Eu ii iubesc pe toti oamenii, numai cu soacra mea si cu vecinii nu ma inteleg!". Ce ,,ghinion"! Tocmai pe aproapele nu!
Asa vine bucuria: acum: ,,Acum am o neliniste. Ce vrei, Tu, Doamne, de la mine acum?" Zice Domnul: ,,sa-ti dau Pacea Mea". Si tu zici: ,,Acum, Doamne?" ,,Da, acum". Acum, stii, nu pot pentru ca nu stiu unde este si ce face sotul meu, ajunge sau nu ajunge, ca a plecat la drum...Sau ''ma uit la tv, unde e un meci sau un film''. N-ar fi o nesimtire din partea mea sa stau linistita? Si nu primesc pacea. Si nu cunosc bucuria pentru ca bucuria vine in timpul in care implinesc porunca aceasta, acum, aici, pentru ca El e prezent aici, acum, in porunca Lui!

Maica Siluana

Trimis: 17/04/2008 22:25

Foarte des intalnim oameni care nu inteleg adancurile judecatii lui Dumnezeu. In viata de zi cu zi chiar se intampla multe lucruri pe care nu le intelegem. Vrem dar...nu putem.Cu atat mai mult cand e vorba de probleme mai grave, care nu ne privesc doar personal, ci intreaga familie. Atunci zbuciumul e mai mare, semnele de intrebare-multe. Vedem insa ca nu putem rezolva mai nimic, pentru ca situatia ne cam depaseste. Aproape mereu cautam sa dam vina pe cineva, mai tot timpul nu pe noi insine,iar cand vedem ca nu mai avem pe cine invinovati, aruncam vina pe... Dumnezeu.
El e de vina pentru toate cele rele. Asa raspundem. Am intalnit recent un astfel de caz, dar probabil ca sunt multe. Daca am intelege de ce se intampla multe lucruri, probabil ca am fi mai linistiti, nu ne-am mai zbuciuma atat. Neputinta de a intelege ne duce adeseori la deznadejde. De ce noi?...de ce copiii nostri? de ce altii o duc mult mai bine?...n-au necazuri, greutati...,etc. De ce noi care poate n-am avut un trecut condamnabil...pacatos,...dar poate nici alaturi de Dumnezeu. Am fost poate ...caldicei,ca sa folosesc un termen scripturistic.N ici prea prea, nici foarte foarte.Nu vedem in aceste necazuri ale noastre semne ale chemarii lui Dumnezeu, ci de numeroase ori semne ale maniei lui Dumnezeu. Aici e greseala noastra. Ne punem intrebarea ''cu ce am gresit?...cand?.Ma uraste Dumnezeu?'' Iar daca nu ne simtim vinovati [cu toate ca nici unul dintre noi nu poate spune asta-cu toti gresim mai mult sau mai putin], inseamna ca alta e explicatia. Ne iubeste prea mult Dumnezeu...,mai mult decat noi pe El, si nu vrea sa ne lase intr-o dispoziție de lancezeala...lenevie sufleteasca...stie ca in final ,dupa ce toate mijloacele de a iesi din necaz au esuat, ajungem tot la El.Iar atunci cand ne lasam in voia Lui si incercam sa ne corectam viata, acest lucru ni se face castig pentru viata vesnica....off, ce frumoasa e povestea lui Iov, cate a indurat...dar toate au venit din dragostea lui Dumnezeu,pt. ca stia Dumnezeu ca el are forța de a rabda si nu va carti. De aceea a inmultit Dumnezeu slava lui.
Fiecare dintre noi e chemat sa devina un Iov...nu pt. ca Dumnezeu ne pedepseste ci pt. ca ne iubeste. Vai de cei care nu patimesc rele in societatea aceasta ci le primesc numai pe cele bune, ca dincolo se vor chinui vesnic pentru pacatele lor. Mai bine asadar sa patimim aici, ca acestea sunt semne ale dragostei lui Dumnezeu...chiar daca noi nu intelegem acestea.
Sa cercetam mai mult, sa credem mai mult, sa-L iubim mai mult si sa ne schimbam din dragoste pt.El ...pentru ca nu putem spune ca suntem asa cum ii place Lui. Mai mult decat toate sa nu deznadajduim, ca toate au un rost...poate mai tarziu il vom afla...atunci cand il putem intelege.
Dumnezeu sa ne intareasca in credinta pe toti.

Trimis: 18/04/2008 18:46

http://www.biblia-ortodoxa.ro/vechiul-testament/cartea-lui-iov/