Copii-cu-autism.MyForum.ro :: eu... Laurana.

Trimis: 30/11/2009 00:08

Nu mi-am facut si eu o pagina la jurnalul unui parinte dar cred ca ar trebui,asa cu imi zicea Angela ,cand copii sunt in drenaj cred ca noi trebuie sa facem terapie.Sunt zile in care imi vine sa traiesc cand vad cate face Andrei, dar uneori imi vine sa urlu.Stiu ca voi mai trece prin multe clipe de -astea dar fetelor sincera sa fiu de 3 ani m-am cam saturat.Poate ca simt asa pentru că se aproie ziua lui Andrei,si stiu prin ce am trecut in fiecare an ,cate sperante imi punea crezand ca odata cu varsta va vorbi ,va evolua.Acum nu-mi mai pun nici o speranta in nimic nu mai astept sa faca nimic ci doar las timpul sa treaca si facem ce e mai bine.Ma apuca groaza cand ma gandesc sa-l vad iar in fata tortului fara sa sufle si el in lumanari!Il tot pun sa sufle intr-o lumanarica ,si el o pune pe sora lui sa sufle ,o impinge asa usor de la spate si ii zambeste :sufla tu! el sufla asa spontan dar nu daca il pui sa o faca.
Sunt numeroase lucruri favorabile pe care am reusit sa le facem anul asta ,poate ca vazand ca se poate ne dorim mult mai mult intr-un timp scurt,si poate fac comparatie intre el si sora lui ,careia nu-i mai tace gurita si face fel de fel de lucruri.
Toate ma fac sa ma gandesc cat de mult m-a schimbat viata ,sa compar visele pe care le aveam acum 10 ani cu cele pe care le am acum.Poate ca toate ma fac sa fiu un om mai bun!
Va doresc tuturor vigoare si liniste !

Trimis: 01/12/2009 09:27

Sa-ti traiasca copilul si sa-i dea Dumnezeu tot ce este mai bun! Ai rabdare cu el si o sa vorbeasca! O sa vina si timpul vostru, si oricand este binevenit! Cu tortul si noi avem probleme... dar incerc sa imi spun ca nu e sfarsitul lumii ca nu sufla in lumanari... Si mie mi-ar placea sa il duc la ziua altor copii sau sa invit copii de ziua lui, dar ar fi un esec total. La tortul de 3 ani am observat ca nu stie sa sufle: a intrat cu nasul in lumanare si s-a fript. De tort, nici nu se apropie, i se pare o chestie deosebit de respingatoare si demna de toata greata. La 4 ani, a fost cam la fel. Acum, la 5 ani, noutatea a fost ca vorbeste, in rest toate-s vechi... Ne-am pregatit de poze, ca toata lumea, asteptam momentul festiv (noi, familia, ca nu avem curaj sa invitam si alte persoane si oricum, e adevarat ca ne-am mai izolat si noi, deci nu prea avem pe cine invita. Copilul, cand a vazut inamicul (tortul) a inceput sa strige "nu-nu-nu" , s-a ascuns dupa un fotoliu si acolo a ramas pana am mancat noi tot tortul. Apoi a iesit din ascunzatoare si a spus cu naduf "a impinit cinci ani! Gata!" de parca ar fi fost cel mai traumatizant clipă din an...
O sa vezi ca chestia cu vorbitul va veni cand te astepti mai putin, sau cand aproximativ de oresti din asteptat... Nici eu nu mai speram...

Trimis: 02/12/2009 01:53

Multumesc Nico! Nu mi-am pierdut speranta ,sau ce sa zic mai e pe acolo,reinvie cu fiecare mic progres pe care il face Andrei!Nu mai vreau nimic acum decat sa fie fericit!Poate le vom trece pe toate asa incet......

Trimis: 02/12/2009 02:01

Multumesc Ana ,ca mi-ai facut tu pagina aici!Raman datoare .

Trimis: 12/12/2009 00:51

In sfarsit a venit si vacanta!Rasuflu usurata pentru ca simteam ca nu mai fac fata.....Acum ma pot ocupa si eu de familia mea,sa astept ziua lui Andrei, sa astept Craciunul...si un AN mai bun poate.Dar din tot ce mi s-a intampalt pana acum ,am invatat sa nu-mi mai fac sperante ci sa las lucrurile sa vina fara prea mari asteptari.Atunci cand ma voi astepta mai putin poate lucrurile vor intra in normal cat de cat...De cateva zile sunt mai relaxata pentru ca Andrei face progrese vizibile,si chiar incearca sa vorbeasca.Am invatat de la voi sa ma incredere in el si sa-i arat asta (functioneaza),si, nu stiu dar acum chiar am incredere in el.E mult mai afectuos ,si parca a inceput sa inteleaga si el ce-i spun(vorba sotului meu ,ca nimic nu a fost in zadar).Vreau sa va zic ca ne-a luat o luna sa-l invatam sa sufle in lumanari si cand a facut-o a fost asa de natural.. acum mi se pare ca o face de... ani...Probabil ca asa va fi si cu vorbitul.Recunosc insa ca oricat de fericita as fi pentru progresele facute,o umbra tot imi acopera sufletul..si stiti cu toatele de ce pentru ca simtim acelasi indoielei ,dar , tin flacara sperantei aprinsa!

Trimis: 23/12/2009 01:40

Sunt 5 ani de cand am transformat pentru prima data mamica.Mi-am reamintit bucuria pe care am simtit-o atunci ,dar si indoiala.Baietelul meu era atat de cuminte...incat le intrebam pe asistente de ce nu plange si el.Aveam impresia ca nu aude ....Dar am iesit din maternitate,si nu a durat f mult si ...nu mai dormeam noaptea.Dar au trecut acele nopti ,si pe la 2 ani ne-am ingrijorat din ce in ce mai mult si am inceput cautarile.Nu vreau sa-mi mai amintesc nici un lucru neplacut ,ci doar acele lucruri frumoase ,clipele minunate alaturi de familia mea,sperantele si visele frumoase.gata vreau sa incep o noua viata.,fara regrete ,fara iluzii desarte ,cu realism .Mi-au ajuns 3 ani de chin ,vreau sa pot merge pe strada fara sa ma simt privita ,vreau sa-i pot lua apararea copilului meu in orice situatii,vreau sa fiu puternica,mai ales vreau sa fiu puternica pentru copii mei.Nu ma indoiesc ca vor fi clipe in viata cand voi suferi ,cand nimic nu mi se va mai parea elegant dar acum cand pot vreau sa fiu fericita ,fericita pentru orice sunet pe care il scoate copilul meu,pentru fiecare gest de afectiune din partea lor,pentru orice clipa alaturi de cei cativa prieteni care mi-au ramas adevarati prieteni,pentru fiecarea fulg de nea,pentru orice.Cred ca daca am invatat ceva din toti acesti ani e ca trebuie sa ma bucur de clipa pe care o traiesc.Atunci cand am uitat sa fiu fericita am inceput sa sufar!Oare m-a pedepsit Dumnezeu ca nu i-am mai apreciat creatia?Devenisem imuna la lucrurile frumoase din viata mea?Nu stiu ,stiu doar ca traim intr-o lume nebuna ,in care nu trebuie sa uitam de noi ,de cei pe care ii iubim si de fiecare fapt frumos din viata noastra.
Vreau sa incep un an cu optimism ,sper sa si reusesc!

Trimis: 23/12/2009 11:35

Intotdeauna sa te bucuri pentru copilul tau si sa il consideri cel mai frumos dar. Daca e sa privim porțiunea plina, chiar avem mai multe motive de bucurie decat alti parinti, ca ne bucuram pentru cele mai marunte progrese: ca executa o comanda, ca scot un sunet sau un cuvant cu sens, ca spun ce vor, si cu ce plăcere le dam ce vor, chiar daca, in mod obisnuit nu le-am fi dat obiectul respectiv... Sunt lucruri pe langa care, alti parinti trec fara sa le observe... Noi suntem "altfel" de parinti, pentru ca avem copii "altfel". Eu ma bucur ca copilul meu a inceput sa faca liniute (mai mari sau mai mici decat trebuie, cu spatii prea mari sau prea mici decat trebuie, dar, cand le-am vazut, mi-a batut inima de parca am baut 3 cafele in plus fata de aproape un litru cat beau de obicei), iar o colega de-a mea spunea ca nici nu a stiut daca copilul ei a facut liniute la gradinita!) si multe altele...
Ca se uita lumea la mine pe strada, nici nu ma intereseaza! Eu ma uit numai la copilul meu si, la semafor, cand traversez. Nu ma intereseaza parerea nimanui, doar copilul meu. Chiar glumeam cu o cunostinta care spunea ca m-a vazut pe strada si eu nu i-am dat nicio atentie si i-am spus ca eu ma uit numai de la 1metru si 20 in jos... Si viata mea s-a schimbat radical, nu mai am niciun punct de legatura cu viata de acum 5 ani, e o viata pe care nici nu puteam sa mi-o imaginez si n-as fi avut curaj sa mi-a asum. Apoi am invatat sa pot mai mult decat mi-am imaginat... Stiam ca, din timpul in care m-am decis sa am acest copil, trebuie sa imi asum absolut orice risc. Oricum nu e riscul pe care mi l-as fi imaginat. Sa zic ca e mai rau, mi-e teama sa nu-l manii pe Dumnezeu. Putea sa aiba cine stie ce malformatii, sa nu mearga sau, Doamne-fereste, sa nu traiasca... Prin locul meu de munca, intalnesc suficient de des (prea des, dupa parerea mea) care au copii perfecti in primii ani de viata, copii de care nici nu isi dau seama cat trebuie sa se bucure, apoi descopera ca au diferite modele de cancer sau alte boli cumplite. Mi-e groaza si sa incerc sa ma pun in locul lor macar pentru o secunda si ma bucur pentru copilul meu sanatos, vesel care nu trebuie sa treaca prin chinul acelor copii, si ii multumesc lui Dumnezeu ca este asa cum este. Ii multumesc de cate ori aud de copii bolnavi, de parinti ai caror copii se sinucid sau mor in accidente de tot felul sau in urma unor operatii. Ma bucur cand imi zambeste sau cand ma ia in brate, si n-as da momentele acelea nici pe nu-stiu-cate premii luate la scoala. Ma bucur ca ii place zapada, ca ar sta numai afara, ca vine acasa cu zapada si in chiloti la cat se tavaleste, si, eu care sunt friguroasa de mor, iubesc zapada si stau oricat cu el afara, pentru ca acum 2 ani cand a vazut zapada (de fapt a constientizat-o pentru întâia data atunci), i-a venit sa verse si nu vroia sa iasa din bloc.
Asta e viata noastra si trebuie sa o ducem asa cum e, suntem condamnati sa putem cat mai mult si tot mai mult, pentru ca forta noastra ii tine conectati la viata cat mai "normala", sa ne gandim mereu ca, daca cedam sau obosim, ii lasam sa alunece spre o lume straina in care sufera ca nu pot fi intelesi si sunt exclusi de "majoritate", suntem condamnati sa ne bucuram de indiferent ce pas mic, pentru ca bucuria noastra e motivatie pentru ei sa mearga mai departe... Suntem condamnati sa fim fericiti, optimisti si adaptabili la orice situatie, pentru ca sanatatea noastra psihica este garantia evolutiei lor, pentru ca, vrem sau nu, suntem singurii care putem face ceva pentru ei si chiar suntem de neinlocuit. Poate de asta am fost alesi sa avem întocmai copii, pentru ca putem mai mult decat banuim.

Trimis: 04/01/2010 01:12

Incerc sa va cunosc mai bine pe toate,si cu cat citesc povestile voastre ,gandurile voastre ma vad cate un pic in fiecare .Multe dintre voi sunteti femei .,locuiti in acelasi oras sau va intalniti in tabere.Eu nu o cunosc din Buzau decat pe Mihaiela,dar nu prea avem timp sa ne vedem ,dar sper anul asta sa ne intalnim si noi mai des.Vad in cuvintele voastre lucruri pe care alti oameni din jurul meu nu le au in suflet,oare copii nostri v-au schimbat sau ati fost deosebite si voi?Eu cred asa cum ziceati si voi ca poate am fost alesi pentru acesti copii.Eu ma rog Dumnezeu sa -mi pot ajuta copiii,sa-i inteleg sa fiu alaturi de ei...De numeroase ori cand citesc ce scrieti ma gandesc ca nu mai are rost sa scriu si eu,ma regasesc acolo in povestile voastre,in ideile voastre.Ma bucur insa ca aici gasesc oameni care stiu prin ce trec ,care daca scriu ce simt nu zambesc pe ascuns,si oameni care imi vor da intotdeauna un sfat bun pentru ca au trecut prin aceleasi intamplari.
Ma bucur ca v-am gasit ,si va multumesc ca m-ati primit in familia voastra!
Sarbatorile astea au fost frumoase dupa mult timp.Nu am avut asteptari mari dar am fost linistita si m-am bucurat alaturi de cei dragiAm sarbatorit ziua baietelului,care a suflat in sfarsit in lumanari,a venit Mos Craciun si copii s-au bucurat iar de anul nou am vazut niste artificii superbe ,de care Andrei a fost asa de incantat!!!!!!!!!!!!A fost vesel ,linistit ,intelegator cum nu a mai fost demult.Dar au trecut si acum ma apuca groaza ca trebuie sa-l duc din nou la gradinita.Mai astept cateva zile ,sper sa gasesc cea mai buna solutie!!!!

Trimis: 04/01/2010 09:39

Poate am fost noi mai deosebiti, asa... dintotdeauna. Dar nu am avut ocazia sa o aratam. Sau nu a fost nevoie. Deodata, a aparut CINEVA care ne-a scos la lumina "potentialul". Ne-a determinat sa aratam ca putem fi mai buni, mai puternici, mai toleranti, mai rabdatori, mai frumosi la suflet, mai calzi, mai sinceri... Acel CINEVA este copilul fiecaruia dintre noi si pentru asta trebuie sa le multumim ca exista. Eu, cel putin consider ca viata mea de dinainte a fost un mare si inutil consum de energie. Nu neg, am avut satisfactii din munca mea, dar, chiar daca erau puternice, erau superficiale si de scurta durata. Acum, satisfactia ca imi vad copilul facand un oricat de mic progres, inseamna enorm. Ca suntem si noi, parintii cam la fel, o "specie" deosebita, e adevarat. De exemplu, si mie mi-e o teama cumplita de ziua de azi, ca va necesită sa mearga la gradinita si deja a spus ca nu vrea. Nu am dormit azi seară nici el nici eu, din cauza aceluiasi cosmar. Ce parinte de copil obisnuit se mai teme de întâia zi gradinita?! Daca va vrea sa mearga, satisfactia mea va fi enorma. Daca nu, va fi un chin si in zilele urmatoare si deziluzia mea va fi enorma, pentru ca... va insemna un regres la ceva pentru care muncisem mult. Ceilalti parinti nu isi fac nicio grija. Pentru ca ceilalti copii inteleg ca trebuie sa stea acolo, indiferent daca le place sau nu.

Trimis: 25/01/2010 23:34

Acum sunt si eu in sfarsit linistita pentru ca imi vad copilul in siguranta si fericit.Educatoarea la care e acum imi e prietena si un om cu suflet mare.Nu stiu daca o sa -i pot vreodata multumi,copilul meu e fericit.Se duce cu atata bucurie si e tratat asa bine ,ca un copil normal.Se vede in privirea lui ,linistea si multumirea de sine.Acum sta si el singur la masuta ,face si el ce fac ceilalti copii,nu mai alearga prin clasa si nu mai tipa.Cand cauta intelegere se duce ei o pupa pe educatoare.Ce sa mai zic sunt impacata.
Acum jumatate de an,eram tare debusolata .Cei mai apropiati ma priveau cu mila,lucru ce mi se pare de neadmis mai ales de la rude,iar altii ma criticau .Simteam cum toti se departau de mine ,iar pe cei care vroiau sa ma ajute ii indepartam eu ,vroiam sa fiu singura ,sa nu mai vad pe nimeni...Nu am putut plange decat dupa 3 ani.Acum vreo 2 luni ,...am plans o zi intreaga ,am plans pentru anii in care singura reactie era sa-i indepartez pe toti si sa albesc .Am plans cum nu am plans niciodata,pana m-am descarcat de tot.M-a sunat o cumnata si eu plangeam si mi-a zis : te las sa plangi ca ai nevoie ,plangi apoi ridica-te si mergi mai departe.Asa am facut .Mi-am lasat in jur doar acei oameni la care am simtit ca pot gasi ajutor ,si am descoperit ca lumea mai poate fi si buna.
Am descoperit oameni cu suflet mare ,care mi-au dat vigoare ,m-am regasit pe mine cea de acum multi ani ,care lupta si pt cea mai mica cauza ,care pt un sambure de dreptate se lupta cu toti!Acum sunt un alt om,mai dur cred,dar mult mai iertator.Ma mir si eu uneori cum privesc viata ....cat de mult ne putem schimba...Imi dau seama atat de rapid de ipocrizia unora ,si nu fac decat sa ma uit in ochii lor ,si pleaca capul.In orice situatie.Cred ca am o privire taioasa ,pt ca ii vad cum se feresc...Nu mai suport sub nici o forma minciuna si aroganta.Poate ma fac mai putin agreata ,dar nu ma mai intereseaza...am putere asupra tuturor,puterea omului care nu are nimic de pierdut.Nu ma mai intereseaza ce spun , ce gandesc ,ii vad cat de ignoranti sunt cu totii ,in orice situatie....Trec si merg mai departe...,fara ura fara resentimente ,cu mila poate ,pentru ca ii vad saraci .Acum nu mai am decat credinta in Dumnezeu,si si puterea de a merge mai departe .Ii multumesc ca pot,ii multumesc ca mi-a scos in cale oameni buni ,si ca in ciuda tuturor greutatilor sotul meu a fost cel care m-a ridicat intotdeauna ,care nu m-a lasat nici un moment la greu si pe care ma pot baza.De Craciun i-am daruit preotului nostru ,care ne-a botezat copii ,un album foto cu poze ale copiilor ,si i-am zis ca Andrei a inceput sa mai zica cate ceva .S-a bucurat saa de tare ,o bucurie divina parca ,si mi-a zis ca el e sigur ca Andrei o sa se faca bine.Intotdeauna m-a certat cand ma duceam deznadjduita la spovedanie,si ma incuraja.Am plecat de la el ,fericita.Un om care se ruga pentru noi,un om care spera pentru copilul meu.Ce poate fi mai inaltator?Poate nici parintii nostri nu sperasera atat.Cred ca o sa scriu intr-o zi de toti acei OAMENI din viata mea.Le datorez macar un rand un gand ,o rugaciune,pentru o mana pe care mi-au intins-o.[url=http://www.99poze.ro/p/fd13f0226043e45dd31bd99956c86197.jpg] eu... Laurana.

[/url]

Trimis: 26/01/2010 09:37

mi-a placut ce am citit, Laurana! Stii, nu prea ma pricep la religie, dar si eu cand m-am spovedit, preotul m-a intrebat daca am cazut in pacatul deznadejdii. Abia atunci am constientizat ca exista si un întocmai pacat si ca, o! DA, de numeroase ori am crezut ca am ajuns la capatul puterilor. De atunci, asa cum ma straduiesc sa evit si alte pacate, ma feresc si de acesta si, pot sa zic ca e mult mai bine, parca reusesc mai multe (sau poate abia acum VAD ca reusesc multe...) E foarte important sa fim pozitivi, si, de fiecare data cand simtim ca ne scufundam in deznadejde, sa vedem lucrurile bune (chiar daca sunt putine) si sa ii multumim lui Dumnezeu pentru ele. Gandurile favorabile sunt ca niste caramizi intr-un zid. Cu cat zidul e mai inalt, cu atat ne protejeaza mai bine si, daca ne urcam pe el, vedem mai departe...

Trimis: 26/01/2010 16:49

Trimis: 24/03/2010 01:05

Stau cate odata si ma minunez prin cate putem trece....Uneori simt ca nu pot sa merg mai departe,simt ca totul ,lumea eu ,cei din jurul meu sunt un domino ale caror componente cad una cate una.Ma intreb de unde mai avem puterea de a ne ridica si de a o lua de la capat,de unde mai avem curajul sa zambim,sa fim noi insine.!Da imi veti raspunde ca de la Dumnezeu ,imi veti spune ca asa e viata,cu urcusuri cu coborasuri,cu bune cu rele....Da ,asa e. Ma rog sa-mi dea Dumnezeu putere ,atat , putere.Puterea de a lupta cu oamenii,puterea de a trece prin viata si de a ramane cu sufletul curat ,de a ramane asa cum vreau un OM.De curand am implinit o varsta la care am pretentia sa zic ca sunt un adult trecut prin viata care a invatat in 3 decenii sa cunoasca oamenii ,sa stie cum sunt si cum sa faca fata nesimtirii si incompetentei unora care se cred oameni.Ma insel amarnic.Nu cunosc nimic sau poate ca in jurul nostru sunt din ce in ce mai putini OAMENI.In timpul asta as vrea sa fiu in munti,sa nu mai vad nimic doar ce a creeat cu adevarat elegant Dumnezeu...natura.Va scriam nu demult despre acei cativa OAMENI din viata mea,care m-au ajutat si care au fost alaturi de mine .Le multumesc din nou din suflet,da sunt cu adevarat minunati .Cu atat mai mult e o virtute in ziua de azi , cand totul se masoara in cine e mai tare ,cine improsca mai mult cu noroi ,cine acuza mai tare si cine poate sa se perverteasca cat mai mult.Acei cativa oameni ma determina sa lupt ,increderea lor,dragostea lor ,puterea pe care mi-o dau avand incredere in mine si mai ales ca ma vad asa cum sunt. De ziua mea am primit 2 mesaje asemanatoare intre ele de la persoane care nu se cunosc intre ele.Anume imi urau sa raman la fel de frumoasa si sa nu ma schimb niciodata.Nu sunt o prietenă neaparat frumoasa ,si m-am mirat cand am citit mesajul ,acum cred ca s-au referit sa raman asa cum ma vad ele,un om pe al carui umar poti plange.Sper sa fiu privita macar de unii cu increderea ca sunt un om de cuvant .As vrea ca peste ani ,sa privesc inapoi si sa fiu mandra de ce am concretizat in viata ,si mai ales sper sa nu ranesc pe nimeni niciodata.

Trimis: 24/03/2010 09:09

La multi ani, Laurana! Orice om este frumos, cand are sufletul frumos. Si ce poate face un suflet mai elegant decat lupta pentru propriul copil?! Iti doresc, ca peste alte decenii, sa iti privesti copilul devenit adult si sa vezi in ochii lui mandria, dragostea si recunostinta ca are o întocmai mama!

Trimis: 24/03/2010 09:57

la multi ani , sa-ti dea Dumnezeu vigoare si sanatate !

Trimis: 24/03/2010 12:40

La multi ani! flowers

Trimis: 24/03/2010 20:46

LA MULTI ANI !!!
[url=http://www.99poze.ro/p/51f0d75894e4420b2ba01054be42c656.jpg] eu... Laurana.

[/url]

Trimis: 27/03/2010 20:35

laura, stii ceva de corina? azi am asteptat-o si nu a venit, nici nu mi-a raspuns la telefon(ca si tine, de altfel), nu stiu ce s-a intamplat. a patit ceva?

Trimis: 07/05/2010 23:28

In primul rand va multumesc pentru urari!Am devenit imuna la zilele de nastere,ca trec anii ,imbatranim ,si cu cat nu vroiam inainte sa imbatranesc acum vreau cu atat mai mult sa treaca timpul incet pentru Andrei .Sa raman tanara sa-l pot ajuta cat mai mult.
In al doilea rand ma chinui sa scriu de ceve vreme dar nu mi-am gasit cuvintele.Traiesc o stare confuza din care ma straduiesc sa ies.Pe de alta parte cand vad alti copii cu probleme parca nu mai vreau sa-mi le zic eu pe-ale mele.....Insa faptul ca scriu aici ma elibereaza emotional si am ajuta sa merg mai departe.
In fiecare zi alti si alti copii au aceasta boala.Candva ma revoltam,acuzam in dreapta si stanga ,poate si pe Dumnezeu ,nu mai stiu ,aveam impresia ca cineva trebuie sa faca ceva!CINE?
Lumea trece nepasatoare ,evenimentele se preced cu repeziciune ,altele sunt lucrurile mai importante pentru guvernanti.
Am incetat de mult sa-mi mai plang de mila !Am transformat reticenta la toti cei care sunt zambitori...le arunc priviri taioase .Nu am nevoie de zambetul lor fals.de ipocrizia cu care se inconjoara,de zambetul in spatele caruie se ascund cuvinte de genul (doamne fereste ,bine ca al meu e sanatos).
Am invatat sa privesc oamenii in ochi.Incerc sa raman un om bun ,sa ajut daca pot ,sa fiu cu sufletul deschis la suferinta altora ,sa-i inteleg si sa-mi pastrez respectul celor care merita cu adevarat si ei respect.Din toamna imi voi schimba locul de munca ,in alta locatie ,dar o sa-mi fie dor de cei cu care am lucrat 2 ani.Ca peste tot oameni si oameni dar cativa au ajuns la sufletul meu.iN Ochii lor m-am vazut asa cum sunt in afara obstacolelor mele.Faptul ca am stat acasa cu copii m-a facut sa pierd raportul cu oamenii ,m-am inchis asa in mine ,si nu am lasat pe nimeni sa intre.Am facut niste greseli ,avand incredere in persoane care s-au dovedit a nu fi sincere.Iesind din acest cerc vicios ,am gasit pe altii sinceri si cu suflet mare.Candva gandeam ca as vrea sa le arat ca Andrei se va face bine sa le dau peste nas......acum de-abia imi mai amintesc de ele .Vreau ca copilul meu sa se faca bine pentru el pentru noi,sa fie mandria mea!
Imi amintesc cand eram insarcinata ,eram f sigura ca va fi baiat ,asa cum la fetita stiam ca asa va fi.Eram atat de fericita cand s-a nascut!Eram f obosita si epuizata dar fericita .fericirea nu a durat f mult dar acele momente imi vor ramane in suflet toata viata!Cred ca am fost cu adevarat fericita cand mi-am vazut copii întâia data,cand i-am tinut in brate , la primele atingeri ,la primele lor zambete.Oare copii nostri vor sti cu adevarat cat ii iubim noi pe ei???Vor sti cate vise ne facem?cate sperante?si cat suferim?
Am avut o perioada mai dificila ,si la servici si acasa ,ca Andrei a avut o perioada de drenaj in care ne-am inteles tare greu.Acum e mai linistit dar asta nu ma multumeste .Dar astept ce pot sa fac Astept vacanta sa plec la tara si sa respir aer curat,sa stau numai cu ei,si sa lucram mai mult.Atunci cand mai cad ,nu ma rog decat sa ma pot ridica ,sa pot sa merg mai departe indiferent cat de greu va fi,sau cat de mult pana la liman.Nici nu vreau sa cred ca nu va fi un liman...Am incredere in instinctul meu de mama ca va fi bine!
Sunt zile in care mi-e sila sa mai ridic chiar si un pai,dar trec,vin altele mai luminoase si VIATA MERGE MAI DEPARTE!

Trimis: 07/05/2010 23:52

[url=http://www.girlshare.ro/1089487.3]www.power-point.ro_409_Lectie+de+viata.ppt[/url][url=http://www.girlshare.ro/1089492.8]www.power-point.ro_2728_Scoala+animalelor.ppt[/url]

Trimis: 21/06/2010 00:31

A mai venit o vacanta ,a mai trecut un an scolar.....si viata noastra isi face usor loc mai departe prin tumultul cotidian.Am mai imbatranit ,am devanit mai artagosi poate ,mai instabili....eheiii!
Nu de numeroase ori stau si ma gandesc la trecerea anilor doar ca uneori raman surprinsa de cum am evoluat eu,de cum reactionez in anumite situatii,de cum ma comport ...total diferit de cum ma purtam poate acum 2 ani.Ma mir si eu cat de mult m-am schimbat si de ce usor pot lua acum numite lucruri care mai demult mi se pareau de netrecut.Cum ne transforma viata,trecem fara sa stim de la o etapa la alta.Acum am alte ganduri alte prioritati....
Cred ca toate dintre noi ne gandim daca facem ce e mai bine pentru copii nostri ,indiferent de cum sunt ei ,daca luam cele mai bune decizii privind educatia lor ,ce devin ei etc.Nu credeam ca-mi voi face probleme de genul celor pe care mi le fac pentru Andrei ?Daca va vorbi ,daca se va descurca in societate,daca va putea urma o scoala buna.....Cand il vad uneori e atat de serios si e nespus de atent ,ai impresia ca singurul lucrul ce-i lipseste este sa -ti zica ceva.Apoi incepe sa faca lucruri ce nu-si au sensul si totul cade in mintea mea.Tot astept sa aiba determinarea sa vorbeasca ,sa o faca singur nu sa-i cer eu sa zica ce si cum..Are un curs de creștere a limbajului absolut diferita de ce am citit pe la jurnale.Poate vara asta va fi saltul nostru ,sper.Vom avea timp mai mult sa stam de vorba sa lucram si poate va incepe si el sa lege 2,3 cuvinte .
Va urez tuturor vacanta placuta ,sa va bucurati alaturi pe piticii vostri,sa aveti parte de concedii relexante si la toamna sa fim mai veseli. :kissing2:

Trimis: 23/06/2010 09:11

..iti dorim sa reusesti sa faci in aceasta vacanta tot ceea ce ti-ai propus.....numai bine.... :thumbsup: