 |
 | poezie |  |
|
anasperanta
Nu conteaza stelutele,conteaza cine sunt
 
|
|
Batea la poarta cerului …
Batea la poarta cerului o raza, Batea sfios si-ncet ca o streina… Tarziu, un inger a deschis sa vaza Si-a stat uimit de palida lumina. Era o biata raza scaparata Dintr-un adanc de minte omeneasca, Ce strabatuse calea-nfricosata De la pamant la granita cereasca. Parea atat de trista si umila, Dar totusi credincioasa si curata, Ca ingerul a tresarit de mila Si-a prins-o bland de mana tremurata. Apoi, grabit a luat-o-n cer cu dansul Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora; I-a podidit pe toti, privind-o plansul Si-au strans-o-n brate toti ca pe o sora! Ea le-a zambit stergandu-le plansoarea Si s-a rugat apoi de ei fierbinte S-o-nfatoseze bunului Parinte Ca sa primeasca binecuvantarea; - “Stapane vesnic, datator de viata , Din ce-ntuneric ma-naltai la Tine. Din ce prapastii crancene de gheata, Din ce vartej de patimi si ruine! Cat am luptata cu oarba ratacire, Cu nebunia surda si pacatul dar n-am putut sa saman o sclipire In largul noptii stapanind de-a latul. Si-n van am ars un creier, nendurata, Ca pe-o festila, fara de crutare, Invinsa, goala, stinsa, spulberata Doar in surghiun gasesc acum scapare. Sa pot s-ajung la cerurile albastre, Ca dintr-o grea catusa ce ma strange Am strabatut prin veacuri de dezastre Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!” Cum sta, smerit in fata stralucirii, Silita ochii sarbezi sa si-i plece Sarmana raza - far al omenirii, Parea o umbra lanceda si rece. - “Tu vii aicea singura si-nvinsa?” Grai cel vesnic, nevazutul Tata… “Tu fugi de teama sa nu fii stinsa? Dar cand s-a stins lumin-adevarata? De te-am trimis in lumile-n vrajbite Nu te-am chemat, cu pumnii strasi si goi: Ca pe-un manunchi de raze impletite Eu te-asteptam, s-aduci pe toti la noi ! Dintr-un biet sambur’nabusit in fasa, Din scapararea unei minti senine Sa fi crescut o mare uriasa, Sa porti pamantul insusi pan’la Mine! Plangand stinghera si tremuratoare, C-ai fost infranta vii sa-mi dai de stire? Nu te primesc saraca si datoare! Cui ai lasat bogata mostenire?” Mergand apoi spre raza-mbarbatata I-a sarutat obrajii amandoi: - “Copila mea, fii binecuvantata, Ia-ti deci putere si-ntoarce-te-napoi! Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina Sa-l paraseasca ostile ceresti, Tu sa ramai, caci tu esti doar lumina Si nu traiesti decat cand stralucesti!” Vasile Voiculescu |
|||||||||||
|
Ultima modificare efectuata de catre anasperanta la 30/08/2009 09:41, modificat de 1 data in total _________________ Existam vremelnic prin ceea ce luam din jur dar traim Vesnic prin ceea ce daruim.
|
|||||||||||||
 |
| |
|
ani
Nu conteaza stelutele,conteaza cine sunt
|
|
frumoasa poezie!m-ai trezit din letargie,mai adus cu picioarele pe pamant,mi-ai dat vigoare sa merg mai departe!
  |
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
 | poezie | |
|
||
|
|
|