Copii-cu-autism.MyForum.ro :: RELAXARE,TIMP NEOBLIGAT, LIBERTATE DE ACTIUNE

Trimis: 15/02/2007 19:49

RECREERE, JOC ªI TIMP LIBER

- ANALIZÃ CONCEPTUALISTÃ

Sonia Ionescu & Eusebiu Ionescu

Relaxarea ca timp neobligat

Cea mai comunã apropiere de relaxare ºi cea folositã în acest text, este de a fi privitã ca formã de timp neobligat sau ca libertate de acþiune. Într-una din referinþele sociologice, acest concept de relaxare este clar formulat. Dicþionarul de sociologie oferã urmãtoarea definiþie: “relaxarea este timpul liber dupã necesitãþile practice ale vieþii ajunsã la …. Concepþiile despre destindere variazã de la cea aritmeticã – cã timpul dedicat muncii, somnului ºi altor necesitãþi este scãzut din cele 24 de ore – care dã surplusul de timp, întrebuințat de fiecare cum îi place”. [i]

Acest concept de relaxare este vãzut ca un timp care este liber dupã muncã sau dupã celelalte responsabilitãþi legate de muncã, cãlãtoria, studiul sau implicarea socialã bazatã pe muncã. Este de întocmai privitã ca timp care nu este dedicat activitãþilor esenþiale de întreþinere a vieþii precum somnul, mâncatul sau grija personalã. Cea mai importantã caracteristicã este tocmai ceea ce-i lipseºte: obligaþia sau constrângerea.

Unele activitãþi pe care noi le realizãm în orele în care nu muncim au un grad de constrângere. De exemplu, câteva folosiri ale timpului lăsat care nu sunt cu adevãrat plãtite pentru cã pot contribui la muncã cu succes. O persoanã poate citi cãrþi sau articole cu privire la muncã, poate urma cursuri de searã, care pot contribui la creºterea competenþei sale, sã invite musafiri la el acasã corelat cu munca sau sã intre într-un club, pentru că acolo poate realiza contacte de afaceri. Astfel, acolo unde este o parte nefolositã care pare a fi relaxare, acest timp tinde spre timp de muncã. În viaþa de comunitate, acele sarcini care au un grad de obligaþie, precum a munci în consiliul unei ºcoli sau ca penis într-un consiliu al oraºului respectiv, aceste sarcini fiind neplãtite, pot fi de asemenea vãzute ca o parte a responsabilitãþii unei persoane. În termeni de timp, energie sau grad de implicare, ar fi greu în a le deosebi de muncã; acestea reprezintã o altã parte nedescoperitã în acele folosiri ale timpului care sunt normal parte a întrebuinþãrii.
De obicei, asemenea activitãþi ca de exemplu mâncatul, dormitul sau mersul la cumpãrãturi sunt privite ca sarcini obligatorii necesare pentru întreþinere ºi de aceea nu fac parte din relaxare. Oricum, mâncatul frecvent devine o relaxare plãcutã, formã de experienþã ca-n cazul unui grup de prieteni mergând la un restaurant bun pentru o masã excelentã sau un picnic la iarbã verde. Astfel de activitãþi, cum ar fi grãdinãritul sau proiecte fãcute de fiecare acasã, pot de asemenea implica interese creatoare de plăcere angajate mai departe în necesitatea întreþinerii.
Dumazedier comenteazã cã dacã relaxarea este guvernatã în parte de interese ºi propuneri comerciale, nu mai este în întregime relaxare. El sugereazã cã activitãþile în care scopurile practice ºi obligaþia apare la un grad de fi privitã ca “semi-relaxare”. Aceasta se întâmplã îndată ce oamenii muncii ºi obligaþiile primare se implicã parþial în mulțimea relaxãrii; semi-relaxarea este punctul în care toate acestea coincid. [ii]

Pânã ºi noþiunea de “voluntariat” sau probabilitatea fiecãruia de a lua parte la o activitate este pusã cât de cât sub semnul întrebãrii. În timp ce una apare ca fãcând ultima alegere în a lua parte într-o activitate, cealaltã este de asemenea dominatã de valorile comunitãþii ºi aºteptãrile ºi încrederea cã unele utilizãri ale relaxãrii se pot dovedi avantajoase. Foarte puþine activitãþi sunt complet dezinteresate sau fãrã constrângere; extrem de des, atunci când cineva este implicat într-o activitate, celãlalt înþelege aceasta ca fiind o sursã de aprobare socialã sau un alt fel de recompensã care-i dã un sens extrinsec.

O persoanã trebuie de asemenea sã provoace scopul strict al relaxãrii ca timp, cãreia-i lipseºte orice obligaþie sau constrângere. Dacã un individ îºi recomandă sã creascã câini ca un hobby sau sã cânte la un dispozitiv într-o orchestrã, atunci pornește sã-ºi asume un sistem de rutine, programe cu orare stricte ºi obligaþii atât pentru sine cât ºi pentru alþii. De Grazia sugereazã cã nici una din aceste activitãþi de “semi-relaxare” nu ar necesită privite ca o adevãratã relaxare. El subliniazã cã cele 8 ore rãmase în fiecare zi dupã muncã ºi somn sunt dedicate unor activitãþi precum: a face cumpãrãturi, a îngriji cai, a face treabã în casã, a transporta, a face dragoste, a ajuta copiii la teme, a citi ziarul, a repara acoperiºul, a-l cãuta pe doctor, a merge la bisericã º.a. Fac aceste activitãþi parte din timp liber?

O privire mai generoasã asupra relaxãrii decât aceasta ar sugera cã numeroase din activitãþile citate aici precum: a merge la bisericã, a citi ziarul sau a vizita rudele pot toate sã fie considerate ca fiind asemãnãtoare fãrã a fi definite amândouã ca timp liber ºi relaxare. Cel mai important element fãrã de care o astfel de definiþie ar fi la un grad deosebit, fãrã obligaþii ºi un sens de libertate ºi alegere personalã din partea participantului.

Un alt element care vine în susținerea definirii de timp liber ca relaxare este problema valorilor. Unii autori sugereazã cã doar acele folosiri ale timpului gratuit privit ca “dezirabil” ºi “îmbogãþire de sine” ar trebui considerat relaxare. Aceastã definiþie presupune totuºi cã este posibil sã se identifice cã este de dorit, pentru cã acolo este un set de valori universal acceptate care pot fi utilizate în aceastã determinare. Aceasta ridicã o serioasã problemã filosoficã. Cum poate ºti cineva ce este bun? Mulþi indivizi operând pe baza liberii alegeri, se angajeazã în activitãþi pe care societatea le vede ca fiind dãunãtoare ºi antisociale, ca de pildă folosirea ilegalã a narcoticelor, pariurile ilegale, bãutul în exces sau sexul premarital ºi adulterul. Este de presupus cã mulþi care intrã în astfel de activitãþi îºi apãrã dreptul lor în a continua ceea ce fac ºi vor argumenta cã în opinia lor ei se împlinesc ºi se simt bine. Desigur, problema de a determina care activitãþi sunt dorite, devin suficient de dificile dacã se considerã doar pãrerea participanþilor.

În acelaºi fel, decizia devine dificilã dacã unul foloseºte criteriul pãrerii societãþii. Este larg cunoscutã ambiguitatea cu care este acceptat legal sau moral conceptul de relaxare. Aceasta variazã în funcþie de regiune sau localitate; de asemenea, variazã în funcþie de apartenenþa religioasã. În unele state considerentele de “ud” ºi “uscat” au înþeles asemãnãtor; o persoanã poate bea o bãuturã alcoolicã într-un bar, într-o altã comunitate trebuie sã-ºi aducã sticla sa într-o pungã maro; într-o altã regiune, într-un restaurant poate sã nu se bea deloc. Cineva poate paria într-o cursã de cai la un ghiºeu legal, dar poate sã meargã mai puþin de o milã depãrtare ºi sã facã acelaºi pariu la o persoanã, în ilegalitate. În privinþa vieþii sexuale existã amândouã atitudinile ºi nu se poate spune ce e perfect sau greºit, cu excepþia unui grup particular de indivizi sau cu convingeri religioase.

Toate astea demonstreazã cã e deosebit de dificil de clasificat relaxarea doar pentru acei care o folosesc ca timp neîngrădit ºi care sunt favorabile ºi dorite. O apropiere mai realã ar fi sã se sugereze cã relaxarea reprezintã tot timpul deschis ºi cã el presupune liberã alegere. Fãrã relaxare, cineva poate intra într-o largã activitate – incluzându-le ºi pe acelea negative, pasive ºi distructive sau acelea pozitive, active (care încântã) ºi constructive - pentru întreaga comunitate.

O ultimã întrebare este dacã munca trebuie sã existe, dacã existã relaxare. În mod tradiþional, acest sens a fost acceptat din douã puncte de vedere: semantic ºi moral. În timp ce relaxarea a fost vãzutã ca timp neocupat de la muncã, cum poate cineva considera relaxarea fãrã muncã? Dumazedier a spus cã “relaxarea în sensul modern presupune muncã”. Dintr-un punct de vedere moral, dupã spusele protestanþilor care pun valoare pe muncã ºi nu acceptã lenea, amândouã ºi relaxarea ºi activitatea recreativã pot fi justificate doar dacã-l ajutã pe om în munca sa. Relaxarea în acest context a fost vãzutã ca o recompensã; dacã cineva nu munceºte, el nu are cum sã posede timp liber ºi prin definiþie, el nu are timp liber.
Dacã premisa este acceptatã, cã cei care nu muncesc nu au relaxare, cineva poate logic întreba “cine nu munceºte?” Rãspunsul ar putea conține câteva clase de oameni precum: clasele sociale extraordinar de bogate, oamenii din închisori, copiii, pensionarii, ºomerii, bolnavii ºi handicapaþii. Desigur, relaxarea n-ar trebui sã fie o problemã pentru oamenii cumplit de bogaþi, ei au ºi timpul ºi resursele necesare de a dispune cum doresc de aceasta. Chiar dacã cineva priveºte acest timp ca relaxare, nu conteazã. Persoanele bãtrâne nu mai lucreazã, o datã au fãcut-o ºi relaxarea pe care o au acum vine în compensarea muncii de pânã atunci. Ei meritã astfel relaxarea la pensie, ca o recompensã pentru eforturile din viaþa lor de pânã atunci. La fel copiii, îºi folosesc momentul liber ca o pregãtire pentru viaþa adultã ºi pentru muncã. În timpul vieþii, copilul are o viaþã organizatã între muncã ºi relaxare.

Dar ce se poate spune despre persoanele sãrace care nu muncesc sau despre bolnavi ºi handicapaþi care nu au posibilitatea de a munci? Problema e cã ei nu au timp pentru relaxare ºi astfel societatea nu se întreabã ce fac ei cu timpul liber; devine astfel un nonsens. Existã totuºi timp liber care poate fi folosit productiv (pentru a produce plãcere) sau pasiv, negativ, distructiv. întâia problemã în ultima vreme a transformat distructivã pentru temeri ºi pentru întreaga societate, arãtând legãtura dintre privarea de recreere ºi violenþa urbanã.
Ultima absurditate, cã fãrã muncã nu existã recreere, e prezentatã prin prisma femeilor casnice care nu lucreazã efectiv. Prin aceastã definiþie ele nu ar avea dreptul la recreere. Din nefericire, aceastã remarcã se apropie de adevãr, multe femei muncesc mult mai mult ºi mai greu decât bãrbaþii, dar au în comparaþie cu ultimii, foarte puþin timp liber.

BIBLIOGRAFIE

BERGER, Bennett, The Sociology of leisure: Some Suggestions, in Erwin O. Smigel, Ed. Work and Leisure: A Contemporary Social Problem (New Haven, Conn.: College and University Press, 1963)

DUMADEZIER,Joffre, Toward a Society of Leisure, New York: Free Press, 1967

DUMAZEDIER Joffre in; International Encyclopedia of the Social Science, Vol. 9, New York: Free Press, 1968

PIEPER, Josef, Leisure, the Basis of Culture, New York: Mentor-Omega Books. New American Library, 1963

NEUMEYER, Martin H. and NEUMEYER, Esther Leisure and Recreation, New York: Ronald Press, 1958

DE GRAZIA, Sebastian, Of Time, Work and Leisure, New York: Doubleday-Anchor, Twentieth Century Fund, 1962

MAI MULTE:
http://www.rocsir.usv.ro/archiv/2002_3-4/8SoniaIonescu.htm