|
educatoare
Nu conteaza stelutele,conteaza cine sunt
| Data inscrierii: 23/Mar/2009 |
| Mesaje: 1 |
| Localitate: Bucuresti |
|
|
Buna, va multumesc pentru primirea frumoasa, am sa incerc sa va redau cat mai multe amanunte din viata noastra, am sa incerc sa va trimit si poze cu fratele meu.
Noi suntem 5 frati, Adi este cel mai mic , iar pentru noi este nici nu stiu cum sa va explic mai bine, este centrul universului, fara el................Eu am o fetita pe nume Maria, este sanatoasa, iar pentru ea Adi este cel mai bun prieten, unchiul perfect, omul care ii intelege toate toanele de printesa rasfatata si care o iubeste chiar de ce boacane face.
A fost diagnosticat cu retard mintal sever la varsta de 3 ani, doctorii nu ii dadeau nici o sansa de recuperare, nimic, spuneau ca nu va vorbi niciodata, nu ne vom intelege nicicum cu el, ca cel mai bine ar fii sa il dam intr-un centru specializat, pentru ca va fii tare greu si oricum nu va supravietui foarte mult.Sunt multe aspecte medicale pe care eu nu le stiu, pe care mama si tata nu ni le-au impartasit niciodata, probabil ca sa ne protejeze pe noi, nu stiu exact.....Oricum in linii mari cam astea au fost sfaturile "doctorilor". Mama si tata nu le-au ascultat.Acum 12 ani si-au construit o casuta la 40 de km de Bucuresti si s-au mutat acolo impreuna cu Adi.Noi ceilalti suntem nelipsiti la sf de saptamana. Cand avea Adita 10 ani am nascut-o eu pe Maria, si acum 10 ani nu erau conditiile de acum, adica nu se luau atatia bani, si am fost nevoita sa imi reiau serviciul îndeajuns de repede, in cateva luni, iar pe Maria am lasat-o la bunici. Atata grija si atata dragoste cum s-a purtat Adi cu Maria nu avea nimeni, cand incepea sa planga era inițialul langa ea, mama il lasa sa o plimbe cu caruciorul, nici musca nu se apropia de copil, cand avea el grija de ea, cand dormea nu mai misca nimeni pe langa ea, cateodata aveam impresia ca isi tine rasuflarea numai ca sa nu o deranjeze, tot momentul era langa ea, cand minca, cand dormea , cand ii faceam eu sau mama baie, cu atata grija , pe care nu cred ca v-o puteti imagina.Pe vremea aceea nu scotea decat niste sunete pe care noi cei din familie le intelegeam.E si fata mea a inceput sa faca primi pasi, sa scoata primele sunete, debutantul cuvant, iar odata cu ea Adita a invatat sa spuna si el cateva,precum "mama", "tata", "bibi" si asa i-a ramas numele lui Maria , cert e ca acum vocabularul lui contine vreo 50 de cuvinte, foarte multe in conditiile in care doctorii nu ne dadeau nici o sansa. Conversatiile cele mai destul de lungi le poarta cu fata mea, de cele mai numeroase ori Maria ne "traduce" ce vorbeste el, mama are incredere in el, noi toti avem incredere in el, cumnata mea are si ea un baietel mic, si nu e nici o problema cand e Adi langa el, stim ca atunci copilul se simte bine.Oricum el se simte foarte important atunci cand are ceva de facut, are grija de copil, are grija de catei, de pisici, sa aibe mancare, apa, de puisorii lui mama.
Cam atat acum ca sunt la munca , o sa intru de acasa sa va trimit poze cu el, sa vedeti ce frate am. Noi suntem tare mandrii de el, ca a reusit doar cu propria lui vointa sa invete cuvinte, si cred ca stiti ce greu este sa il faci sa pronunte cuvantul respectiv, dar sa il mai si inteleaga.
|
Ce pot sa zic este ca e impresionant ce povestesti! Cu multa dragoste chiar si copiii carora nimeni nu le da vreo sansa, ajung sa creasca elegant si sa-ti prezintă ocazii neasteptate . Adi e un astfel de exemplu . Copiii excepționali au darul de a iubi fara conditii si fara sa faca diferente intre oameni . E un lucru mare! Si asta pentru absolut orice copil stie sa santajeze , sa manipuleze , sa dea un pupic ...doar daca primesc ceva in schimb , pe cand copiii unici , sunt speciali pentru dragostea lor nemarginita si neconditionata . 
Inca odata felicitari pentru curajul de a vorbi deschis despre fratele tau , multi nu au acest curaj....... 
